luni, 4 aprilie 2011

Adverbul

Un adverb este o parte de vorbire care exprimă caracteristicile unei acţiuni, stări sau unei însuşiri ori circumstanţele acţiunilor şi stărilor. Adverbele pot fi recunoscute folosind întrebări specifice: Când?, Cât de des?, Cum?, În ce mod?, Unde? Pe unde? sau alte întrebări de acelaşi tip.

Cum se identifică adverbele

[modificare]Exemplificări

Unele exemplificări din următoarele propoziţii pot clarifica în localizarea adverbelor, spre deosebire de adjective, cu care sunt adesea confundate, precum şi a modului lor de folosire.
În următoarele două propoziţii, aproape echivalente semantic, se subliniază caracteristici de aceeaşi natură folosind adjective şi adverbe.
  1. Elevii din această clasă sunt buni şi foarte buni.
  2. Elevii din această clasă învaţă bine şi foarte bine.
În prima propoziţie, cuvântul buni repetat de două ori este un adjectiv întrucât caracterizează cuvântul elevi (subiect al propoziţiei, plural, articulat, parte a subiectului extins, "Elevii din această clasă") de două ori, o dată la nivelul primar, de bază, al adjectivului bun (bun/bună/buni/bune) şi, respectiv, la nivelul superlativului absolut, foarte buni). În cel de-al doilea caz, foarte este un adverb care modifică adjectivul buni la valoarea calitativă supremă. Întrebarea de identificare a unicului adverb din această propoziţie este Cât de buni sunt elevii?.
Cea de-a doua propoziţie, care este evident derivată din prima, a fost obţinută prin substituirea predicatului sunt (verb copulativ) cu predicatul învaţă, respectiv prin substituirea adjectivului buni repetat de două ori, cu adverbul bine, repetat de asemenea de două ori. De data aceasta, cuvântul de caracterizat este predicatul învaţă, reprezentat prin verbul a învăţa conjugat la indicativ prezent, iar cuvintele care îl caracterizează sunt adverbele bineşi (foarte) bine. A se remarca utilizarea lui foarte într-un mod extrem de similar primei propoziţii, aici însă adverbul foarte modifică adverbul bine la superlativ absolut. Întrebările pe care le adresăm în această propoziţie, pentru a identifica cele trei adverbe utilizate, sunt Cum învaţă elevii?, de două ori, respectiv Cât de bine învaţă elevii?.

[modificare]Recunoaşterea adverbelor

În limba română, cu excepţia unor contraexemple notabile, imensa majoritate a adverbelor coincid ca formă cu forma masculin singular a adjectivului corespunzător. Un contraexemplu arhicunoscut este adverbul bine, prezentat în exemplele de mai sus, ca fiind diferit de adjectivul corespunzător masculin singular, bun. Totuşi, se poate remarca cu uşurinţă prezenţa comună a celor două consoane b şi n în ambele cuvinte, fapt care indică existenţa unei rădăcini lingvistice comune.

[modificare]În limba română

Adverbul este parte de vorbire neflexibilă deoarece nu se declină şi nici nu se conjugă. Totuşi el se aseamănă cu părţile de vorbire flexibile pentru că are grade de comparaţie asemeniadjectivului.
Adverbele, aşa cum sunt prezente în limbile europene moderne, sunt o preluare din limba-mamă a acestora, limba latină. Modul specific în care adverbele au "supravieţuit" până astăzi în aceste limbi indo-europene variază de la caz la caz, trebuind a fi studiate independent.

[modificare]Gradele de comparaţie

Gradele de comparaţie sunt forme care precizează nuanţa graduală a adverbului.
  • pozitiv - este forma de bază a adverbului
El scrie repede.
  • comparativ
    • de superioritate - se formează pe baza prefixului: mai
El scrie mai repede decât ceilalţi.
    • de egalitate - se formează pe baza unor prefixe ca: tot atât de, la fel de
El scrie la fel de bine.
    • de inferioritate - se formeaza pe baza prefixului: mai puţin
El scrie mai puţin bine decât fratele sau.
  • superlativ
    • relativ - se formează pe baza prefixului: cel mai
El scrie cel mai repede.
    • absolut - se formează pe baza prefixului: foarte
El scrie foarte repede.

[modificare]Părţi de vorbire determinate

Adverbul poate determina:

El are o maşină mult mai nouă.
Hai repede!
Tu ai răspuns puţin ironic.
[Plecarea de acasă a fost grea.]'

[modificare]Funcţii sintactice

Adverbul poate îndeplini în cadrul propoziţiei următoarele funcţii sintactice:
Desigur că va fi bine.

E foarte bine că vine acum.
Este bine să asculţi sfaturile.

Testul de astăzi a fost uşor.
Du-te în casa de dincolo.
Pentru drumul cel de mâine / De cu azi te pregăteşte. - M. Eminescu

Ultima oară l-am văzut aici.

Ultima oară l-am văzut ieri.

Ultima oară l-am văzut bine.

Cu toate acestea l-am văzut aici.

Toţi îl felicitau de bine ce răspunsese.

Dinadins ai făcut asta.

[modificare]Clasificări

[modificare]Clasificare după formă

  • simple: aici, colo, ieri, acum, mâine, abia, încet, repede, tot, bine, rău
  • compuse
    • prin alăturarea unui substantiv prin cratimă: ieri-dimineaţă, mâine-seară, poimâine-seară
    • prin contopire: altundeva, nicăieri, odată, întotdeauna, totdeauna, niciodată, uneori, altcumva, altfel, astfel, oarecum, oricum
  • locuţiuni adverbiale
    • simple:
din când în când, ici şi colo, clipă de clipă, zi de zi, din vreme in vreme, ici-colea, la un moment dat, în faţă/spate/dreapta/stânga, pe neaşteptate, pe nepusă-masă, nu ştiu cum, în centru/mijloc/vârf, an de an, de-a lungul/latul/curmezişul
    • zicale:
la o aruncătură de băţ, cât ai clipi, cât ai zice peşte, la paştele cailor, câine-câineşte, val-vârtej, cum scrie la carte, ca pe apă, când o face plopul pere şi răchita micşunele, când şi-o cloci cucul ouăle, când o zbura porcul, când ţi-ai vedea ceafa, în vecii vecilor

[modificare]Clasificare după origine

  • primare - sunt moştenite din limba latină sau împrumutate din alte limbi:
abia, afară, agale, aidoma, altminteri, apoi, aproape, azi, ba, barem, chiar, da, doar, foarte, jos, hojma, iar, ieri, înainte, încă, încoace, încotro, lesne, mai, măcar, mereu, mâine, musai, nicăieri, nici, nu, prea, razna, sus, şi, taman, tocmai
  • provenite din alte părţi de vorbire - din
    • substantiv: băieţeşte, tinereşte, bărbăteşte, muncitoreşte, studenţeşte, frăţeşte
Substantivele pentru zilele săptămânii (luni, marţi, etc.), anotimpuri (vara, toamna, etc.), ziua, dimineaţa, seara, noaptea, etc. au formă adverbială atunci când au un determinant, spre exemplu un atribut.
Substantivele care sunt parte a unei expresii îşi pot schimba valoarea gramaticală în adverb:
  • buştean - doarme buştean
  • criţă - beat criţă
  • cuc - singur cuc
  • lulea - îndrăgostit lulea
  • ocnă - sărat ocnă
  • tun - îngheţat tun
  • turtă - beat turtă

[modificare]Clasificarea adverbelor provenite din alte părţi de vorbire

  • derivate cu sufixe: bărbăteşte, bătrâneşte, frăţeşte, făţiş, târâş
  • cu aceeaşi formă:

[modificare]Clasificare după înţeles

  • adverbe şi locuţiuni adverbiale de loc:
Indică locul unde se petrece o acţiune sau există o stare.
    • adverbe: acasă, lângă, aici, ici, colo, afară, înăuntru, împrejur, roată, sus, jos, departe, aproape, pretutindeni, aiurea, înapoi, înainte
    • locuţiuni: jur-împrejur, peste tot, ici-colo, departe-departe, în creierii munţilor, într-acolo, într-o parte, în dreapta, în stânga, în jos, în sus, în faţă, în spate

  • de timp:
Exprimă timpul în care se săvârşeşte o acţiune sau există o stare.
    • adverbe: acum, mâine, ieri, îndată, astăzi, poimâine, aseară, odată, curând, seara, dimineaţa, alaltăieri, răsalaltăieri, deocamdată, niciodată, totdeauna
    • locuţiuni: din când în când, cu noaptea în cap, la paştele cailor, zi de zi, zi şi noapte, dis-de-dimineaţă, în vecii vecilor, de când lumea, clipă de clipă

  • de mod
Acest tip de adverbe arată felul desfăşurării acţiunii, al existenţei stării sau al posedării însuşirii.
    • de mod propriu-zis:
      • adverbe: mai, mult, puţin, prea, repede, bine, rău, greu, astfel, uşor, aşa, împreună, aiurea, agale, foarte, furiş, corect, calm, frăţeşte, degrabă, realmente
      • locuţiuni: pe de rost, cu anevoie, pe dinafară, de-a binelea, pe rupte, nu ştiu cum, pe deplin, ca vai de lume, cot la cot, pas cu pas, de-a pururea, încetul cu încetul, de abia, cu deosebire, pe-ndelete, pe neaşteptate, de-a binelea, de-a dreptul, aşa şi aşa, pe furiş, harcea-parcea

    • de calitate:
      • adverbe: atât, cât, cam, destul, foarte, mai, mult, prea, puţin
      • locuţiuni: cât de cât

    • adverbul distributiv
Adverbul câte intră în componenţa numeralelor distributive şi a celor colective.

    • de mod cantitative:
      • adverbe: cam, destul, mult, multişor, puţin, deloc, puţintel, tot, suficient, insuficient, atât, cât, mai, prea
      • locuţiuni: 'nu foarte, nu prea, câtă frunză şi iarbă, picătură cu picătură, mult prea mult, mult prea puţin, cât de cât, cât negru sub unghie, mult prea, în parte, de a-ntregul, pe jumate, pe tot, un pic de tot, în întregime

    • de comparaţie:
      • adverbe: au rol de prepoziţie în formarea gradelor de comparaţie: ca, cât, decât, mai, asemenea
      • locuţiuni: cam cât, aproape ca, destul de, cum, precum, asemenea

    • de mod care arată durata, revenirea sau frecvenţa:
      • adverbe: mai, destul, mereu, adesea, des, necontenit, neîncetat, mereu, adeseori, frecvent, încă, iarăşi, permanent
      • locuţiuni: de multe ori, de puţine ori, de căteva ori, de tot atâtea ori, de mii şi mii de ori, de zeci şi zeci de ori, din ce în ce

    • de mod de afirmaţie şi negaţie:
      • adverbe: da, nu, ba, desigur, bineînţeles, fireşte, negreşit, nici, cert, nicidecum, exact, sigur, precis, prompt, neîndoielnic, prompt, binişor
      • locuţiuni: de loc, de fel, cu certitudine, cu siguranţă, fără-ndoială, fără doar şi poate

    • de precizare sau întărire:
      • adverbe: chiar, tocmai, taman

    • de mod de probabilitate, precizie, aproximaţie şi explicaţie:
      • adverbe: probabil, poate, parcă, adică, pesemne, curat, mai, întocmai, numai, bunăoară, taman, măcar, bunăoară
      • locuţiuni: cel puţin, prin urmare, numai şi numai, cât pe ce, aproape-aproape, mai-mai

    • de cauză sau scop:
      • adverbe: înadins, dinadins, anume
      • locuţiuni: de aia, de aceea, de asta, nu de alta, pentru aceea, de una de alta, pentru aia, într-adins, dintr-adins

    • cu înţeles concesiv:
      • adverbe: totuşi
      • locuţiuni: cu toate acestea

    • cu înţeles conclusiv:
      • adverbe: deci, aşadar
      • locuţiuni: prin urmare

  • adverbe de restricţie: nici, şi, chiar, tocmai, barem, măcar, doar, numai

[modificare]Clasificare după gradul de comparaţie

  • adverbe care realizează categoria gradului de comparatie (majoritatea adverbelor):
  • adverbe care nu realizeaza categoria gradului de comparatie:
    • fără funcţie sintactică (modalizatori):
    • relative:
    • adverbe care exprimă superlativul prin sens

[modificare]
Publicat de la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)